Telenovela „Ronaldinho” pare că și-a găsit un final. Fericit pentru brazilian, care va ajunge din vară la AC Milan.
Zvonul a fost confirmat și de administratorul delegat al clubului italian, Adriano Galliani: „Ronaldinho și Șevcenko sunt 180% ai Milanului”. Deși mai are contract cu Barça până în 2010, iar clauza sa de reziliere este de 125 de milioane de euro, sud-americanul va ajunge pe „San Siro” pentru doar 30.
Joi seară, directorul tehnic al clubului catalan, Txiki Begiristain, s-a întâlnit, la Barcelona, cu impresarul lui Ronaldinho, Roberto de Assis, și cu agentul Ernesto Bronzetti, reprezentantul clubului AC Milan la această operațiune. Pe lângă Ronaldinho, „diavolii” sunt foarte aproape să-i aducă pe „San Siro” și pe Zambrotta, Șevcenko, Flamini și chiar pe Didier Drogba.
8.5 milioane de euro este salariul pe care Ronaldinho îl primește la Barcelona
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER